Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă, în cadrul unei emisiuni transmise live de Gândul unde a comentat furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
Cristoiu a reamintit că România a achiziționat aceste sisteme cu un cost considerabil, subliniind importanța lor strategică în fața unei posibile agresiuni aeriene rusești. Acesta a evidențiat contradicția dintre considerarea acestor sisteme ca fiind esențiale pentru apărarea națională și decizia de a le transfera acum Ucrainei. De asemenea, a criticat și lipsa de fermitate a președintelui Klaus Iohannis în acest subiect.
„Klaus Iohannis, la conferința de presă de la Washington, ne-a lăsat nouă impresia că a fost luat prin surprindere. Nu există. A fost chemat special. S-a discutat înainte. Când am cumpărat cele patru sisteme am dat niște bani foarte multi. 4 miliarde. Au zis că e vital. Pentru că se presupune că un atac rusesc este aerian și ai nevoie de ele. Și acum de ce să le dăm dacă erau vitale? Ori când le-am luat erau în plus, și atunci avem o problemă că am dat niște bani degeaba, ori ele sunt necesare și n-ai cum să le dai.
Toți evită, inclusiv Iohannis. N-a avut curaj. Normal era să spună nu. Când a ieșit la conferința de presă, el, care e așa de sigur pe el, a zis: să vedem. Nu a avut curaj. Și de dragul solidarității noastre cu ucrainenii, noi nu trebuia să facem nimic. E picătura care umple paharul. Ei își dau seama”, a spus Cristoiu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul.